Este tigara electronica o bomba cu ceas?

tigara electronica explozie

Inca de cand au aparut tigarile electronice pe piata, acestea au fost mereu asociate cu „sanatate”, „siguranta”, etc. Cu toate acestea, avand in vedere numarul de stiri cu explozii provocate de tigari electronice, nu este de mirare ca, din ce in ce mai multi oameni, inclusiv vaperi, se intreaba „Oare cat de sigure sunt tigarile electronice?”

Sincer, nu cred ca trece o luna fara sa citesc un articol despre inca o tigara electronica explodata.

Fara indoiala, multe intrebari se ridica atunci cand vine vorba de exploziile la tigari electronice. E greu sa nu te lasi influentat de titlurile din ziare care prezinta etigara ca fiind o bomba cu ceas. Daca asa ar sta lucrurile, probabil ca nu ar mai exista milioane de vaperi. Probabil, ca nici eu nu as mai vapa. Cu toate astea, o fac de aproape sase ani si nu m-am gandit nicio sencunda ca ma pun pe mine in pericol in vreun fel sau pe familia mea.

Pentru a lamuri acest subiect definitiv, am analizat toate stirile cu explozii legate de tigarile electronice, din ultimii trei ani. Avand aceste informatii, voi incerca sa raspund la urmatoarele intrebari:

1. Cand au avut loc exploziile provocate de tigari electronice?

2. La ce pericole ne expunem in cazul unei explozii?

3. Care au fost cauzele care au dus la aceste explozii?

Inainte de a-mi incepe investigatia ca un adevarat Sherlock, zic sa analizam putin dispozitivul in cauza…

Cele mai multe stiri aparute despre explozii cu tigari electronice, nu precizeaza exact ce anume explodeaza. Sa nu uitam ca tigara electronica, asa cum ne sugereaza si denumirea, este un dispozitiv electronic. Orice dispozitiv electronic, in special cele pe care le punem la incarcat, poarta cu sine un pericol de explozie sau potentiale defectiuni. Exista trei elemente care intra in componenta tigarii electronice: bateria, atomizorul si cartusul. Dintre aceste elemente, bateria pare a fi suspectul numarul 1.

Cand explodeaza tigarile electronice?

Potrivit FEMA (Admistratia Incendiilor SUA), 80% din exploziile la etigari au loc in timpul incarcarii. In cele mai multe dintre rapoarte, pe care le vom analiza mai tarziu, cauza este adesea legata de folosirea altui incarcator decat cel furnizat de producator; adica alt incarcator decat cel care ne-a venit cu bateria. Ceea ce inseamna ca majoritatea daunelor au fost provocate de defectiuni la tigara electronica.

Din 30 de explozii, din 2012 – 2015, 22 au avut loc in timp ce tigarile electronice erau la incarcat. Restul de 8, au avut loc fie cand erau in posesia utilizatorilor, in buzunar sau mana, sau nu a fost precizat de mass-media la momentul respectiv.

Charlie Pugsley este membru al Brigadei de Pompieri din Londra, echipa de investigatie a incendiilor, si a fost implicat in mai multe cazuri de explozii provocate de tigari electronice.

Acesta a declarat cu privire la aceste explozii: „Oamenii presupun ca tigarile electronice sunt mult mai sigure decat tigarile obisnuite, iar in cele mai multe cazuri acestea sunt. Pericolul este ca, oamenii folosesc uneori alte incarcatoare, decat cele furnizate de producator, care prezinta riscul de supraincarcare, care poate avea ca rezultat o explozie. Ca in cazul tuturor echipamentelor electrice reincarcabile, este de o importanta vitala ca oamenii sa foloseasca tipul corect de incarcator pentru tigara electronica, pentru a preveni incendiile. „

Pe de alta parte, nu toate incidentele au avut loc atunci cand bateria era la incarcat. Exista unele cazuri, aproximativ 12%, potrivit FEMA, care apar atunci cand dispozitivele sunt fie utilizate sau depozitate. Acestea pot avea loc din cauza bateriilor litium-ion, care pot stoca o cantitate mare de energie. Explicatii detaliate gasiti aici Tigari electronice | Ghid de utilizare a bateriilor

Adevarul este ca folosim baterii litium-ion la multe alte electronice pe care le folosim in fiecare zi: telefon, laptop, camera, etc. Aproape orice dispozitiv portabil are baterie litium-ion. Cu toate astea, putini dintre noi sunt constienti de riscurile asociate bateriilor litium-ion, in special atunci cand sunt asociate cu un element de incalzire, cum este atomizorul.

Ce fel de tigari electronice explodeaza?

Rapoartele intocmite nu ne ofera o imagine clara a brandurilor sau tipurilor de tigari electronice, dar am gasit cateva puncte comune. Desi, se pare ca bateriile sunt principala cauza a exploziilor, exista unele modele care sunt mai potential periculoase decat altele.

Un singur incident, din cele pe care le-am analizat, a fost provocat de un mod, restul numai de tigari electronice reincarcabile.

La moduri, dar si la multe alte modele de tigari electronice reincarcabile, bateria poate fi incarcata separat de atomizor. Datele analizate ne indica faptul ca acestea sunt mai sigure.

Cele care nu ne permit sa incarcam separat bateria de atomizor, adica de elementul de incalzire, se pare ca sunt mai periculoase. Chiar si cei de la FEMA, care au analizat numeroase explozii provocate de tigari electronice, au declarat ca astfel de modele sunt mai periculoase decat Ego, moduri sau alte modele reincarcabile. In majoritatea exploziilor, au fost implicate tigarile electronice mini, adica acelea care seamana foarte mult cu tigarile clasice.

Pe de alta parta, modurile, prezinta si ele un risc. Cei care isi creaza singuri moduri, folosesc baterii care au ambalaj sau nu acorda atentie la siguranta, iar acestea sunt alte riscuri de explozie.

Porturi USB si incarcare

Ca multe alte dispozitive reincarcabile, multe tigari electronice au un cablu USB care se conecteaza la adaptor. Aceste cabluri USB par compatibile si cu alte adaptoare… asa au gandit majoritatea vaperilor implicati in explozii si fix asta a fost cauza lor. Utilizarea altor adaptoare pentru tigari electronice este cauza principala a exploziilor.

Putini dintre noi inteleg ca, doar pentru ca un cablu USB intra in alt adaptor, asta nu inseamna neaparat ca sunt perfect compatibile. Fara sa stii specificatiile de incarcare, precum si cele ale bateriei, nu ai de unde sa stii ca sunt compatibile si ca este sigur sa incarci.

Pentru a reduce riscul de explozie, trebuie sa folositi doar cablul USB si adaptorul cu care ati cumparat tigara electronica. Cititi mai multe aici Incarcarea si intretinerea bateriei pentru tigara electronica

La ce pericole ne expunem in cazul unei explozii?

Avand in vedere ca cele mai multe explozii au avut loc, in timp ce tigara electronica era la incarcat, numarul victimelor cu leziuni a fost mai mic decat numarul incidentelor. Cu toate astea, din cauza bateriilor defecte sau a utilizarii necorespunzatoare, au existat cazuri cand tigarile electronice au explodat in gura, maini sau buzunare, provocand utilizatorilor leziuni si arsuri serioase.

Cu toate acestea, asa cum am precizat, astfel de cazuri au fost destul de putine la numar.

Concluzie

Riscurile de explozie asociate tigarilor electronice nu sunt mai mari decat cele ale oricarui produs electronic. Daca avem grija sa le folosim corect si sa incarcam doar cu incarcatoare originale, nu ne expunem la un risc mai mare, decat cel de a ne folosi telefonul mobil, de exemplu.

Astfel de incidente pot fi prevenite foarte usor, iar in comparatie cu tigarile clasice, ar trebui sa fim fericiti ca tigarile electronice chiar au inlocuit un produs periculos de pe piata. Numai in SUA, 480.000 de decese sunt provocate anual de tigarile clasice. Daca mai adaugam la acestea si 7500 de incendii, fara indoiala, tigarile electronice sunt mai sigure!