Care sunt adevaratele efecte adverse ale tigarii electronice si cum le putem preveni

tigara_electronica_studiu_fumatori

Efectele adverse ale vapatului sunt un subiect de discutie aprins de mai bine de 10 ani, si continua sa fie si astazi. Acest subiect controversat a fost intors pe toate partile pe mii de forumuri si in mass-media, ajungand chiar si in atentia politicilor publice de sanatate. Cu parere de rau pt Big Tobacco si industria farmaceutica, acest articol isi propune sa demonteze mitul pe care incearca cu atata ardoare aceste companii sa il proiecteze in mentalul colectiv. Singurele efecte adverse ale tigarii electronice sunt legate de nicotina, alergii si deshidratare, efecte pe care le putem preveni cu foarte mare usurinta, daca ne informam asa cum trebuie. Celelalte asa-zise efecte adverse sunt fie zvonuri nefondate, nedemonstrate stiintific nici pana acum (riscul de a-ti exploda tigara electornica in timp ce vapezi, substante toxice in e-lichid, etc), fie simptome ale sevrajului de nicotina, atat de firesti atunci cand renuntam la fumat.

Efecte adverse legate de deshidratare

Pentru a functiona corespunzator, organismul nostru are nevoie de apa. Fara apa, putem avea o sumedenie de probleme grave, de la crampe, pana la convulsii si blocaj renal. Insa acestea sunt cazuri de deshidratare extrema. In viata de zi cu zi, de multe ori ne neglijam si uitam sa ne hidratam asa cum trebuie, insa simptomele sunt mult mai subtile.

Aceste simptome usoare sunt cele pe care unii vaperi le raporteaza, si asta deoarece baza lichidului pentru tigara electronica este ori propilen glicolul (PG), ori glicerina vegetala, ori o combinatie intre cele doua. PG-ul si VG-ul sunt substante higroscopice. Stati linistiti, asta nu e un motiv sa va ingrijorati! Mierea si lemnul sunt la fel de higroscopice, acest lucru insemnand faptul ca au proprietatea de a absorbi apa. Atat si nimic mai mult.

Atunci cand vapezi, PG-ul si VG-ul absorb umezeala din cavitatea bucala. Fiecare vaper stie ca atunci cand vapezi, e bine sa mai bei si cate un pahar de apa din cand in cand. Insa unii uita sa faca acest lucru, suferind de urmatoarele simptome, tipice deshidratarii:

– uscaciunea gurii si a buzelor

– uscaciunea pielii

– senzatie de gat uscat

– tuse

– dureri de cap

– desensitivizarea papilelor gustative (e-lichidele incep sa aiba acelasi gust)

Am intalnit multi vaperi care se plangeau de cel putin unul din simptomele de mai sus. Pentru toti acestia, am un singur sfat: beti mai multa apa! Hidratarea este cel mai eficient mod de a preveni deshidratarea. Asa ca daca vapati intensiv, beti mai multa apa, ceai, sucuri naturale, etc si nu veti avea nicio problema.

Alergie la PG sau arome

Teoretic, oamenii pot fi alergici la aproape orice substanta. Desi cazurile sunt rare, exista utilizatori de tigara electronica ce pot fi alergici la PG, lucru de care iti poti da seama foarte usor: daca vapezi e-lichide pe baza de PG si nu te simti bine, e foarte probabil sa ai o alergie la propilen glicol. Solutia: vapeaza e-lichide pe baza de VG!

Mult mai periculoase pot fi alergiile la anumite arome! Unii producatori folosesc arome alimentare naturale. Sa presupunem, de exemplu, ca esti alergic la arahide. Daca in componenta lichidului pentru tigara electronica se afla arome naturale de arahide, mai bine il eviti! Nu merita sa risti!

Efecte adverse legate de consumul excesiv de nicotina

Multi utilizatori de tigara electronica, mai ales daca sunt la inceput, pot experimenta anumite simptome legate de consumul excesiv de nicotina. In majoritatea cazurilor, acestia vapeaza un e-lichid cu o concentratie prea mare de nicotina. Unele din efectele adverse pot fi urmatoarele:

– ameteli usoare

– dureri de cap

– greata

– insomnii

– anxietate

De cele mai multe ori, organismul nostru stie sa ne opreasca inainte sa ajungem la aceste simptome. Insa uneori, vointa umana e mai incapatanata decat organismul. Sa fim seriosi, cine a fost fumator impatimit stie asta. De cate ori nu vi s-a intamplat ca la o petrecere sa fumati tigara de la tigara. Dupa o noapte in care ati fumat doua pachete de tigari, cum v-ati simtit? Nu prea bine, nu?

La fel se poate intampla si in cazul utilizatorilor de tigara electronice. Singurul sfat viabil este sa iti asculti organismul! Daca esti genul de vaper care nu se poate desprinde de tigara lui electronica si vapeaza non-stop, alege un e-lichid cu concentratie mai mica de nicotina! Astfel, te asiguri ca esti ferit de efectele adverse descrise mai sus.

Pe de alta parte, daca abia te-ai lasat de fumat si ai inceput sa vapezi, este recomandat sa alegi un e-lichid cu concentratie mai mare de nicotina, pentru a nu suferi de sevrajul de nicotina, cunoscut pentru faptul ca te face sa te simti anxios.