Reactie 2 la reportajul contra tigarii electronice

Cometariu trimis de: Lucian Buhalteanu
facebook.com/lucian.buhalteanu

Cometariul fiind prea lung, ne-am permis sa-l postam ca articol. Apreciem informatiile din material si multumim autorului.

„Salutari comunității aburitorilor. Am început sa urmăresc acest forum și altele de profil acum aproape o luna, iar în urma cu 2 săptămâni am achiziționat, în sfârșit, o țigara electronica. Pe scurt, o consider cea mai buna investiție pe care am făcut-o în cei 14 ani de când fumez, atât din punct de vedere financiar cât și al sănătății.

Revenind la subiect, ‘poate’ fi țigara electronica nociva?

NOCÍV ~ă (~i, ~e) 1) (despre substanțe, mediu etc.) Care poate aduce daune organismelor vii; contraindicat. Substanțe ~e. 2) fig. Care dăunează; cu acțiune negativă; dăunător. Influență ~ă. /

Dacă formulam astfel întrebarea, răspunsul este clar, DA. Si ma voi explica de ce în cele ce urmează. In același timp, nu ‘poate’, ci sigur e mult mai nociv sa bei apa impura de la robinet în unele zone, sa respiri aerul „proaspăt” din centrul orașului la ora de vârf, sa mănânci de la fast-food, sa stai excesiv în fata televizorului sau a calculatorului, sa stai prea mult la soare și nu în ultimul rând, sa fumezi țigări clasice. Multe activități considerate normale și multe produse de consum general fac mult mai rău organismului decât aburul de țigara electronica. In plus, renunțarea la țigări reduce din start riscul de a contracta sute de afecțiuni, crescând în același timp confortul personal și al celor din jur. Toate riscurile asociate țigării electronice și prezentarea distorsionata a acestora nu o pot discredita suficient de mult încât aceasta sa nu apară ca o alternativa la fumat, nu viabila, ci vitala.

A. Pornind analiza de la cartuș, piesa prin care tragem aburul, acesta este un loc propice pentru dezvoltarea bacteriilor, devenind o ‘posibila’- sursa de infecții. Partea buna este ca acesta trebuie schimbat / curățat relativ des pentru a asigura o experiență de aburit corespunzător și spre deosebire de țigara clasica nu suntem forțați sa îl așezam în locuri insalubre (precum scrumierele din baruri, colțuri de mese și alte suporturi improvizate).

B. Atomizorul, în cazul operării incorecte (uscare datorata poziționării țigării cu bateria în sus, alimentarii rare, sau supraîncălzire în urma unui pufăit susținut) ‘poate’ degrada lichidul, materialul de umplere al cartușului sau chiar carcasa de plastic, producând pe lângă aburul normal o serie de compuși toxici – se recomanda atenție la gustul aburului, operarea conform instrucțiunilor din manual și o doza minima de bun simt.

C. Bateria ‘poate’ genera la rândul ei probleme în cazul încărcării incorecte sau supraîncălzirii – din nou e de preferat sa fie folosita în specificațiile producătorului.

D. E-lichidul conține o serie de arome (opționale) si un extract de tutun (sau nicotina purificata) dizolvate într-un lichid purtător, fie 1,2-propilenglicol, fie glicerina. Puritatea substanțelor ce intra în compoziția sa este esențiala, deoarece acestea se regăsesc în aburul pe care il inhalam.
– Aromele folosite la prepararea e-lichidelor sunt utilizate de zeci de ani în industria alimentara, o parte fiind folosite chiar și de producătorii de țigări clasice pentru a da gustul și mirosul specific mărcii. Toți suntem la curent cu cruciada împotriva „E”-urilor, însă adevărul e ca toți le consumam, în cantități mai mici sau mai mari, regăsindu-se în majoritatea alimentelor semipreparate sau conservate. Fără ele, acestea s-ar altera mult mai rapid și nu ar mai avea același gust cu care ne-am obișnuit. Ca o paranteza, un recipient de 2L de suc răcoritor conține o cantitate considerabil mai mare de aditivi sintetici decât e-lichidul necesar pentru o luna de aburit. Efectele administrării intrapulmonare pe termen lung rămân însă un subiect deschis.

– Glicerina si propilenglicolul se regăsesc în multe produse cosmetice (in special săpunuri, creme hidratante și protectoare) și alimentare, având o toxicitate extrem de redusa. Pot provoca iritații și alergii persoanelor cu o oarecare sensibilitate. Se cunoaște un caz de impurificare intenționată a glicerinei exportate de un producător din China cu etilenglicol, similar ca proprietăți, însă mai ieftin și extrem de toxic – regăsit in antigelul dvs. obișnuit. Acest caz este rarisim, aproape un milion de tone de glicerina fiind utilizate la nivel global în fiecare an.

– Extractul din tutun ‘poate’ conține nitrozoamine, regăsite în mod natural în planta de tutun alături de nicotina. Acestea au un cunoscut efect cancerigen prin modificarea structurii ADN-ului. Veștile bune însă sunt ca exista proceduri de purificare a acestor extracte; unii producători folosesc exclusiv nicotina de puritate farmaceutica în formularea lichidelor; totodată exista sortimente de lichid ce nu conțin niciun ingredient provenit din tutun. Dependenta fiecărui fumător tine într-o măsură mai mica sau mai mare de nicotina, drogul în sine (alături de inhibitorii de monoaminoxidaza existenți în tutun ce ii potențează efectul) precum și de gestul de a fuma și modificările comportamentale pe care le aduce. Unii fumători pot ajunge sa își satisfacă nevoia de a fuma aburind un e-lichid cu 0 mg nicotina. Alegerea tine, pana la urma, de organismul individului. Revenind la nicotina, aceasta este un hipertensiv natural, creste ritmul cardiac ducând implicit la o „uzura” mai rapida a inimii, poate da dureri de cap, senzație de uscăciune a gurii, greata etc. De menționat ca o doza de 40~60 mg este letala; în schimb, creste capacitatea de concentrare, energizeaza organismul pe termen scurt și acționează ca un calmant în cantități mai mari. Credeți sau nu, nicotina este recomandata în anumite terapii, și nu doar fumătorilor care încearcă sa renunțe la obicei.

Marii producători de e-lichide furnizează certificate de calitate ce atesta puritatea ingredientelor folosite, iar produsele lor (precum și țigaretele) au fost testate de laboratoare din toata lumea. Sa ne intelegem, campania care se bazează pe afirmația ca „nu se știe ce conține țigara electronica” este abureala, și nu în sensul bun. dacă este permisa afișarea unui link, la http://tveca.com/science.php găsiți o serie de analize pentru unele e-lichide, e-cigs și vaporii produși de acestea.
Aburiți cu plăcere, și, pentru a parafraza celebra campanie publicitara, știți ce aburiți!

Reactie dupa reportaj Antena1, tigari electronice

Aburitor tigara electronica

Text trimis de Dorel (Babacu)

DA, am vazut si eu campania anti tigara electronica.
Am fost si sunt foarte revoltat pe cele spuse atat de cei de la stiri cat si de aceea persoana care cred ca a fost platita sa spuna ca si-a cumparat tigarile si le tine la naiba, in vitrina.
Ma intreb si va intreb si pe voi, care e mai nociva, tigara obisnuita sau cea electronica in care sa spunem ca ar fi cateva elemente care, ca sa fim de acord cu ce au spus ei, ar fi nocive.

Printre altele au mai scapat totusi o fraza in care au spus ca nu e atat de nociva ca tigara obisnuita.
Ma mai intreb , oare cati bani au primit ca sa spuna la stiri ceea ce au spus ???
Eu vazand postari pe Facebook si alte siteuri, mi-am dat seama ca o sa apara reactii din partea anumitor institutii si asta deoarece a scazut mult vanzarea de tigari obisnuite.

Ei daca au scris pe pachete fel de fel de lucruri ( reale nu spun ca nu ), ca au postat poze scarboase ( cu toate ca nu au fost obligati sa le posteze fiind tari care inca nici acum nu au postat acele poze ) ai nostri „mai cu motz” le-au postat crezand ca asa o sa le scada toxicitatea ?
Tigara si alcoolul sunt monopol de unde se fac o groaza de bani si e normal sa reactioneze astfel, pierd nesimtitii o multime de banet care mergea in conturile lor de prin strainatate.

Am fost si inca sunt destul de bolnav ca am vrut sa scriu mai multe chiar dupa stirile de la Antena 1 dar am scris acum cateva.
Asta e grija celor in drept fata de sanatatea oamenilor, de ai mintii, de ai face sa fumeze tot tigari traditionale fara sa le pese, ba mai mult sa le tot scumpeasca.
Au vazut ca a luat amploare numarul consumatorilor de aburi de la tigara electronica si au trecut la atac , RUSINE SA LE FIE !
Va mai intreb daca stiti cate elemente nocive sunt in mezeluri, in margarina, sucuri si alte alimente insa nu mai fac asa valva cum au inceput cu tigarile electronice. Si e doar inceputul ca vor trece la represalii, la interzicerea lor daca vor observa ca se inmultesc cei care folosesc aceste tigari, sa nu fie asa cum spun dar tare imi este teama ca asa se va intampla.

Dragi aburitori, nu va lasati pacaliti de vorbe si folositi tigara electronica pe mai departe ca nu e asa cum spun ei si mai mult, cautati sa convingeti cat mai multi sa o foloseasca.

Aburi de calitate va doreste BABACU !